Evenimente
Comunicatul Tribunalului Specializat Cluj – răspuns la protestul grefierilor
Publicăm comunicatul primit de Baroul Cluj din partea Tribunalului Specializat Cluj, cu privire la protestul grefierilor. Documentul poate fi vizualizat aici.
Informare privind protestele – adresă de la Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL
Publicăm adresa Grefei Judiciare Dicasterial, cu referire la formele de protest adoptate. Documentul poate fi vizualizat aici.
TERMEN LIMITĂ ACHITARE OBLIGAȚII DE PLATĂ AFERENTE LUNII AUGUST 2023
Stimați colegi, Vă aducem la cunoștință că termenul limită de plată către Baroul Cluj și CAA Filiala Cluj a taxelor, contribuțiilor și majorărilor de întârziere datorate pentru luna august 2023 este data de 29 decembrie 2023. Cu privire la avocații care nu își vor îndeplini obligațiile de plată până la data limită…
Materiale seminar Young Lawyers – 17 noiembrie 2023
Publicăm mai jos materialele prezentate în cadrul seminarului organizat de către Young Lawyers Cluj în data de 17 noimebrie 2023: SCURTE CONSIDERAȚII REFERITOARE LA LEGEA 265/2022 PRIVIND REGISTRUL COMERȚULUISIMPLIFICAREA FORMALITĂȚILOR DE ÎNREGISTRARE PRIN DIGITALIZAREA ONRC.MODIFICĂRI ADUSE LEGII 31/1990; MOTIVE FRECVENTE DE AMÂNARE LA CERERILE DE INREGISTRARE; Consolidarea sistemului informatic integrat…
Program Conferință Drept penal – Universitatea Sapientia, 24 noiembrie 2023
Publicăm aici programul conferinței organizate de către Universitatea Sapientia în domeniul dreptului penal, la data de 24 noiembrie 2023. Conferința se desfășoară atât cu prezența fizică, cât si online, linkul conferinței fiind menționat la finele programului.
TERMEN LIMITĂ ACHITARE OBLIGAȚII DE PLATĂ AFERENTE LUNII IULIE 2023
Stimați colegi, Vă aducem la cunoștință că termenul limită de plată către Baroul Cluj și CAA Filiala Cluj a taxelor, contribuțiilor și majorărilor de întârziere datorate pentru luna iulie 2023 este data de 4 decembrie 2023. Cu privire la avocații care nu își vor îndeplini obligațiile de plată până la data limită…
ANUNȚ: Ședința Consiliului Baroului Cluj din luna decembrie 2023
Următoarea ședință a Consiliului Baroului Cluj va avea loc în data de 7 decembrie 2023 (joi). Vor fi înscrise pe ordinea de zi cererile înregistrate la secretariatul Baroului Cluj până cel târziu la data de 28 noiembrie 2023 (marți), ora 16.00 – prin e-mail la adresa contact@baroul-cluj.ro.
Rezumatul evenimentului „Barourile europene și Pro Bono”, 16.10.2023, DLA Piper – Bruxelles (sistem hibrid)
Vă comunicăm rezumatul evenimentului „Barourile europene și Pro Bono”, desfășurat în sistem hibrid la data de 16.10.2023, la sediul DLA Piper din Bruxelles, eveniment la care și Baroul Cluj a fost reprezentat.
Informare privind stagiul de practică a auditorilor INM în anul 2024
Urmare a adresei primite la Baroul Cluj din partea UNBR cu privire la organizarea de către INM a stagiului pentru auditorii de justiție din anul II în perioada 8-21 ianuarie 2024, informăm colegii interesați de a primi la cabinetul de avocat/societatea de avocatură unul sau doi auditori în practică, să trimită un e-mail pe…
Demersurile Baroului Cluj privind aspectele de neconstituționalitate ale Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung
Stimați colegi, Veți regăsi atașat demersurile Baroului Cluj privind aspectele de neconstituționalitate ale Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, astfel: – Memoriu amicus curiae – CCR – Note de ședință către CCR – Memoriu Avocatul Poporului – Dovada înregistrării…
Informare UNPIR – octombrie 2023
Vineri, 6 octombrie 2023, la inițiativa Filialei Cluj, cu sprijinul Președintelui Vasile Godîncă-Herlea și a delegaților Filialei, la Congresul UNPIR, s-a găsit remediul pentru rezolvarea unei probleme practice privind onorariul curatorului desemnat de judecătorul sindic în acţiunile în anulare a actelor frauduloase sau acţiunile în răspundere a organelor de conducere…
Evenimentele Universul Juridic – octombrie-decembrie 2023
Stimați colegi, Avem plăcerea de a vă prezenta oportunitatea unei colaborări legată de evenimentele organizate de Grupul Editorial Universul Juridic. Desfășurarea evenimentelor este coordonată de moderatori reprezentativi pentru fiecare domeniu abordat, precum și de speakeri recunoscuți ca experți în domeniile dumnealor de practică. CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE DREPTUL CONCURENȚEI…
Organizare cursuri extracurriculare – INPPA
Publicăm mai jos informarea primită din partea UNBR: Vă informăm că la adresa https://www.inppa.ro/institutul-national-pentru-pregatirea-si-perfectionarea-avocatilor-i-n-p-p-a-anunta-organizarea-in-perioada-16-octombrie-2023-30-noiembrie-2023-a-patru-cursuri-extracurriculare-concepu/ a fost publicată informarea privind organizarea a patru cursuri extracurriculare, concepute în sistem interactiv și desfășurate în sistem online, destinate avocaților (definitivi și stagiari). 1. Instanțele de judecată și procedura arbitrală. Reguli și principii, competența punctuală a instanțelor…
Invitație la masa rotundă ADR având ca temă ”soluționarea alternativă a litigiilor”
Stimați colegi, Baroul Cluj vă invită miercuri, 18 octombrie 2023, ora 14,00 la sediul nou al Baroului (str. Pavel Roșca nr. 8), la o discuție informală despre o temă care devine de actualitate: soluționarea alternativă a litigiilor. Întâlnirea vrea să pună în discuția colegilor interesați posibile soluții de eficientizare a…
TERMEN LIMITĂ ACHITARE OBLIGAȚII DE PLATĂ AFERENTE LUNII IUNIE 2023
Stimați colegi, Vă aducem la cunoștință că termenul limită de plată către Baroul Cluj și CAA Filiala Cluj a taxelor, contribuțiilor și majorărilor de întârziere datorate pentru luna iunie 2023 este data de 31 octombrie 2023. Cu privire la avocații care nu își vor îndeplini obligațiile de plată până la data limită…
Comunicat 4 octombrie 2023, în cadrul campaniei ”O zi fără avocați – Ziua în care justiția nu există
Stimați colegi, Azi, 4 octombrie 2023, în cadrul campaniei O zi fără avocați – Ziua în care justiția nu există, la sediul baroului a avut loc masa rotundă organizată în vederea dezbaterii problemelor cu care se confruntă avocații în exercitarea profesiei. Au fost prezenți membrii Consiliul Baroului Cluj și reprezentanții…