Rezumatul evenimentului „Barourile europene și Pro Bono”, 16.10.2023, DLA Piper – Bruxelles (sistem hibrid)

Stimați colegi,

Vă comunicăm aici (în limba engleză) și aici (în limba română) rezumatul evenimentului „Barourile europene și Pro Bono”, desfășurat în sistem hibrid (online și prezență fizică) la data de 16.10.2023, la sediul DLA Piper din Bruxelles, eveniment care a avut agenda disponibilă aici.

La eveniment a fost mandatat să participe (online) din partea Baroului Cluj, dl. av. Dan Chertes. Lista completă a participanților o aveți disponibilă aici.

Evenimentul s-a bucurat de participarea dl. președinte al Federației Barourilor Europene (FBE), Bas Martens, care a arătat în cadrul dezbaterilor că se va angaja să înscrie subiectul Pro Bono pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a Federației Barourilor Europene (FBE).

Evenimentul a încurajat crearea unor legături puternice între barourile europene și a evidențiat angajamentul profesioniștilor din domeniul juridic din întreaga Europă de a îmbunătăți accesul la justiție prin intermediul activității Pro Bono.