Proiectul ,,Fii avocat în școala ta”

Avocații Baroului Cluj vor face voluntariat în școli. Despre drepturi, libertăți și răspundere în cadrul proiectului ”Fii avocat în școala ta!”

Baroul Cluj a  semnat un parteneriat instituțional cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj în vederea derulării, în perioada 15 martie-15 iunie 2022 a proiectului ”Fii avocat în școala ta!”. Proiectul este inițiat și finanțat de Uniunea Națională a Barourilor din România și va fi implementat la nivel național. Acesta vizează promovarea educației juridice non-formale în învățământul preuniversitar prin familiarizarea elevilor cu teoria elementară a drepturilor fundamentale, subiectiv civile și constituționale, și a răspunderii juridice civile și penale.

În cadrul deschis și flexibil al modulelor de educație juridică, avocații voluntari își propun să orienteze cultural și profesional tinerii pentru formarea unor reflexe juridice sănătoase astfel încât să devină adulți responsabili. Noțiunile juridice de bază vor răspunde nevoii elevilor de a se poziționa și integra într-o societate aflată în continuă schimbare, cu rigori noționale și procedurale puțin cunoscute. Proiectul urmărește conștientizarea de către elevi a regulilor sociale de conviețuire, asumarea etică a proceselor decizionale, înțelegerea precoce a consecințelor juridice ale actelor și faptelor cu semnificație juridică.

Proiectul Fii avocat în școala ta! cuprinde 5 teme, intitulate sugestiv după cum urmează:
1. Fii avocat în școala ta! – Mic ghid de orientare profesională (Informații despre profesiile juridice, rolul fiecărui profesionist al Dreptului, organizarea judiciară etc.);
2. Ce înseamnă să fii liber? – Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta – despre bullying și alte agresiuni;
3. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile de violență. Infracțiunile care vizează patrimoniul;
4. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile privitoare la viața sexuală. Infracțiunile legate de substanțe;
5. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile informatice.

Un număr de 63 de avocați voluntari din Baroul Cluj, coordonați de avocat consilier Anca Daniela Baciu, în colaborare cu profesorii diriginți și profesorii de discipline socio-umane, vor susține temele-pilot în 12 unități de învățământ din județul Cluj (6 din municipiul Cluj-Napoca și 6 din celelalte 5 orașe are județului, inclusiv 2 dintre școli cu predare în limba maghiară). Grupul țintă este format din elevii de gimnaziu și liceu. Vor beneficia de aceste cursuri aproximativ 150 de clase de elevi. Profesia de avocat, reprezentată avocații din Baroul Cluj, cu concursul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, rămâne receptivă la extinderea colaborării și la alte școli. Se intenționează diversificarea temelor juridice de interes, prin preluarea reacțiilor și comentariilor elevilor și cadrelor didactice, cu perspectiva continuării acestui tip de interacțiuni pe teren lung, în beneficiul elevilor clujeni.