La mulți ani de Ziua Avocatului Român!
Stimați colegi,
Astăzi, 24 iunie 2020, sărbătorim Ziua Avocatului Român. Mai mult decât oricând, în această perioadă dificilă pe care o traversăm, avem convingerea că doar împreună vom putea depăși orice provocare.
Vom avea reale perspective de mai bine, atât la nivel de corp profesional, cât și pentru fiecare în parte și vom reuși să ne consolidăm rolul de parteneri indispensabili ai justiției, prin unitate, solidaritate, respect și încredere reciprocă, bună credință, responsabilitate, profesionalism și implicare.
În acest spirit, am înțeles să ne implicăm în îmbunătățirea legislației profesiei punând în discuția Consiliului Baroului Cluj propunerile legislative pe care colegii avocați le-au înaintat oficial.
Aceste propuneri au fost însușite de Consiliul Baroului Cluj, fie în întregime, fie cu modificări și transmise Consiliului UNBR pentru a fi puse în discuție la următoarea ședință a acestuia. De asemenea, ele au fost înaintate și colegilor avocați parlamentari. Pentru cei care doresc să consulte proiectele în detaliu, le aveți aici (proiect transmis de av. Kiss Oskar), aici (proiect transmis de av. Dan-Sebastian Chertes), aici (proiect transmis de av. Călin Viorel Iuga) și aici (proiect transmis de av. Luiza Budușan).
Împreună am reînceput și tot astfel vom continua să dăm substanță și să redăm demnitatea cuvenită nobilei noastre profesii!
La ceas aniversar, vă dorim multă sănătate, energie, inspirație și succes!
LA MULȚI ANI!
Consiliul Baroului Cluj
prin Decan
avocat Flavia Ioana MAIER