Informare Decan după ședința de Consiliu a Baroului Cluj din 3 aprilie 2026

Dragi colegi,

În ședința din 3 aprilie 2026 am decis aprobarea propunerii ca avocații interesați, să poată participa la o parte din ședințele Consiliului Baroului Cluj, în baza unei cereri motivate, exclusiv în acele segmente în care nu sunt abordate subiecte cu caracter personal sau care intră sub incidența GDPR. De asemenea, am hotărât ca la finalul  ședintelor, informațiile de interes general să fie  comunicate către membrii baroului.

În legătură cu situația plății Oficiilor, s-a constituit o comisie care va avea atribuția de a monitoriza problema plății acestora și de a iniția demersurile necesare în vederea aducerii la zi a restanțelor reprezentând asistența judiciară din oficiu. În acest sens, am stabilit deja întâlniri cu Procurorul-general al Curții de Apel Cluj pentru a discuta aspecte legate de plata Oficiilor la zi.

În ceea ce privește condițiile în care ne desfășurăm activitatea de instanță în această perioadă, știți că aceasta se desfășoară în contextul lucrărilor de renovare din Palatul de Justiție. Există un spațiu pentru garderobă, însă acesta este insuficient. Am decis alocarea unui spațiu suplimentar, situat la demisolul imobilului de pe strada Pavel Roșca nr. 8, în perioadele în care nu se desfășoară cursuri INPPA, spațiu care va putea fi utilizat ca zonă de socializare profesională și va fi dotat inclusiv cu un calculator conectat la o imprimantă, pentru a sprijini activitatea curentă a membrilor baroului.

Sunt conștient că soluțiile actuale nu sunt ideale, dar cred că ele reprezintă pași necesari în această perioadă de tranziție. Pe canalele oficiale pun la dispoziția colegilor solicitarea pe care am adresat-o dnei Președinte a Curții de Apel Cluj, jud. Dana Gîrbovan, înregistrată în 25 martie 2026 (documentul poate fi vizualizat aici).

Voi rămâne implicat în aceste demersuri și vă asigur că voi susține în continuare soluții concrete pentru profesia noastră.

În pragul sărbătorilor pascale, vă doresc liniște, sănătate și sărbători cu bine, alături de cei dragi.

Baroul Cluj

Decan,

Av. dr. Călin Budișan