În atenția avocaților care au cauze pe rolul Judecătoriei Huedin
Stimați colegi,
Conform solicitării venite din partea Președintelului Judecătoriei Huedin, avocații care au deja termene fixate în cauze aflate pe rolul acestei instanțe în a doua jumătate a lunii mai și în luna iunie sunt rugați să trimită (de comun acord cu adversarul, dacă există avocat al părții adverse) cerere de strigare a cauzei cu menționarea orei agreate pentru dezbateri.
Cererile se pot trimite la dosar până la data de 7 mai 2020. În situația în care nu s-au formulat cereri de strigare la o anumită oră de către avocați, orele se vor stabili de către instanță.
Cauzele aflate în procedura de regularizare și cele suspendate de drept vor primi termen cel mai probabil în cursul lunii iulie, părțile fiind citate cu mențiunea orei.
În situația în care această procedură de lucru va suferi modificări, avocații vor fi înștiințați.
Decan,
Avocat Flavia-Ioana Maier