Evenimentul AvocArt – Ediția a II-a, organizat de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților

Publicăm mai jos invitația primită din partea Asociației pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților:

Stimată Colegă

Stimate Coleg, 

Vă invităm marți, 25 octombrie 2022, cu ocazia Zilei Europene a Avocaților, în intervalul orar 10.00 – 16.00, să onorați evenimentul profesional și cultural, AvocArt, Ediția a II-a, organizat de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților, cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Decanului Baroului București, av. dr. Ion Dragne, găzduit sub înalte auspicii, de Palatul de Justiție – Curtea de Apel București, în Sala Pașilor Pierduți.

În vremea contradicțiilor sociale, profesionale și identitare, arta, prin varii forme de exprimare, îmbracă rolul de protector al conștiinței noastre și de protector al valorilor ce se cer eternizate prin spectacole de culori, cuvânt și imagini.

Vă încurajăm să participați la AvocArt atât pentru a admira expoziția de lucrări cât și pentru a expune în mod direct creațiile domniilor voastre în oricare dintre ramurile artei: pictura, sculptura, fotografie, hand-made, design vestimentar, bijuterii, publicistică (poezie, proză), ș.a., ca promotori ai culturii din afara matematicii juridice.

În asentimentul tuturor persoanelor implicate în „complotul artistic” național, de înaltă ținută, se dorește obținerea unei sentințe definitive, care să ateste că dincolo de impactul pledoariei și forța argumentelor aduse în slujba drepturilor și libertăților cetățenești, avocații se califică inclusiv prin iscusința lor creativă în domeniile artei.

Pentru înscrieri, în vederea expunerii de lucrări, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail până la data de 15.10.2022, la adresa evenimente@adsa.roîn care să precizați datele de contact și detaliile exponatelor.

Telefoane de contact:

+40 723 976 323 (Av. Silvana Racoviceanu)

+40 749 581 544 (Av. Julia Zorkoczy)

Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților 

Prin Președinte, Daniel Fenechiu