ANUNȚ privind termen de depunere candidaturi pentru funcția de reprezentant al Baroului Cluj în Consiliul INPPA Centrul Teritorial Cluj
Vă reamintim că, conform Hotărârii nr. 220 din 12 noiembrie 2020 a Consiliului Baroului Cluj privind modalitatea de desemnare a persoanei care va fi propusă ca reprezentant al Baroului Cluj în Consiliul I.N.P.P.A. Centrul Teritorial Cluj (postată anterior pe site), candidaturile pentru această funcție se vor depune la secretariatul Baroului Cluj până la data de 27 noiembrie 2020 inclusiv, prin e-mail, la adresa contact@baroul-cluj.ro.
Sunt eligibili membrii Consiliului Baroului Cluj și lectorii-formatori înscriși pe listele I.N.P.P.A. la pregătire inițială și continuă, care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 alin. 2 din Regulamentul-cadru de Organizare și Funcționare a Centrelor Teritoriale ale I.N.P.P.A. (avocaţi cu experienţă în profesie, cu reputaţie şi prestigiu în barourile din care fac parte şi în cadrul profesiei, cu experienţă şi rezultate notorii în activitatea de formare iniţială şi continuă a avocaţilor), urmând ca în ședința Consiliului Baroului Cluj din data de 8 decembrie 2020 să se hotărască cu privire la persoana care va fi propusă ca reprezentant al Baroului Cluj în Consiliul INPPA Centrul Teritorial Cluj.
Hotărârea sus indicată poate fi vizualizată aici.