SPiC- Studenți în practică pentru o viitoare carieră

 PREZENTAREA PROIECTULUI
″SPiC- Studenți în practică pentru o viitoare carieră″
derulat de Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Baroul Cluj


În prezent se desfășoară Proiectul ″SPiC- Studenți în practică pentru o viitoare carieră″, inițiat de Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în parteneriat cu Baroul Cluj.

Proiectul are o durată de 21 de luni și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.194.338,17 lei, din care 1.855.187,44 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR/FC/FSE/ILMT, 289.231,34 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar 39.919,39 lei reprezintă valoarea cofinanțării eligibile a Universității Babeș-Bolyai.

Obiectivele proiectului
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea ratei angajabilității a 260 studenți (nivel licență și masterat) ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) înmatriculați la Facultatea de Drept (FD), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS), prin îmbunătățirea competențelor profesionale și dobândirea experienței practice în urma participării la activități integrate: pregătire practică, consiliere și orientare în carieră, inovare socială, concursuri profesionale etc., toate acestea cu sprijinul și implicarea directă a reprezentanților pieței muncii.

Activitățile proiectului
Proiectul include un set de 6 activități, dintre care una este cea de asigurare a managementului proiectului, din aceasta făcând parte și sub-activitățile de asigurare a implementării și a vizibilității proiectului prin intermediul măsurilor de informare și publicitate. Celelalte cinci activități sunt:
• Încheierea parteneriatelor (50) dintre Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și partenerii de practică.
• Organizarea și derularea stagiilor de pregătire practică pentru 260 de studenți, dintre care 90 ai Facultății de Drept, 85 ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și 85 ai Facultății de Sociologie și Asistență Socială; această activitate include și monitorizarea traiectoriei profesionale a studenților care au beneficiat de stagii de practică prin proiect.
• Organizarea și desfășurarea activității de consiliere și orientare profesională axată pe dezvoltarea de competențe profesionale cu implicarea reprezentanților pieței muncii. Această activitate include pe lângă activitățile obișnuite de consiliere și orientare în carieră și acțiuni inovative precum conferințe și dezbateri organizate de cele trei facultăți cu participarea reprezentanților unor angajatori renumiți din domeniul de studiu al facultăților. De asemenea, activitatea include organizarea evenimentului ”Zilele carierei” în fiecare dintre cele trei facultăți, acestea constituind încă o ocazie de interacțiune dintre studenți și reprezentanți ai mediilor profesionale care prezintă interes pentru studenți. Tot în cadrul acestei activități este avută în vedere organizarea de traininguri de public speaking, argumentare logică și gândire critică și dezbateri demonstrative legate de carieră, dezbateri organizate sub formă de concurs cu premii pentru studenții participanți și cei câștigători.
• Organizarea și desfășurarea activităților de inovare socială în comunitate, fiind avută în vedere organizarea unor acțiuni de inovare socială cu participarea unei comunității locale din mediul rural, într-un efort comun de valorificare a oportunităților locale, identificarea soluțiilor propuse la provocările sociale, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților și pregătirea acestora pentru carieră prin realizarea unor activități concrete din practica domeniilor pentru care se pregătesc.
• Organizarea și desfășurarea competițiilor profesionale pentru studenți cu premii în bani și o mobilitate în UE. În mod concret, 120 studenți (cate 40 studenți de la fiecare facultate implicată în proiect) vor concura pentru obținerea unui premiu de participare (în valoare de 300 lei de persoană) sau pentru obținerea premiului cel mare constând într-o vizită de studiu pentru schimb de experiență la instituții reprezentative ale Uniunii Europene (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE, etc).

Rezultate
În urma implementării activităților prezentate anterior, sunt prevăzute următoarele rezultate:
• 50 de acorduri de parteneriat pentru derularea stagiilor de învățare la locul de muncă pentru studenți; acordurile vor fi între Universitatea Babeș-Bolyai și angajatori în domeniile programelor de studiu ale celor trei facultăți;
• 260 de studenți asistați în tranziția de la sistemul de învățământ la piața muncii prin participarea la activități de învățare la un potențial loc de muncă (stagii de practică);
• 30 de subvenții acordate studenților care provin din grupuri vulnerabile (mediul rural);
• un raport privind traiectoria profesionala a grupului țintă;
• 100 de studenți beneficiari ai sesiunilor individuale și de grup de consiliere și orientare în carieră axată pe dezvoltarea de competențe profesionale;
• 100 de studenți beneficiari de 2 vizite de studiu pentru consiliere și orientare în carieră: o vizită la Penitenciarul Gherla pentru 50 de studenți și o vizită pentru alți 50 de studenți la organizații și instituții publice centrale ca de exemplu Parlamentul României, Curtea Constituțională a României, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, televiziuni cu transmisiune la nivel național etc.;
• 9 conferințe/dezbateri și 2 seminarii tematice organizate cu implicarea reprezentanților pieței muncii;
• 3 evenimente de tipul „Zilele Carierei” organizate cu implicarea reprezentanților pieței muncii pentru dezvoltarea de competențe profesionale extinse pentru studenți;
• 45 studenți instruiți pentru dezvoltarea competentelor de public speaking, argumentare logică și gândire critică;
• o caravana de inovare socială într-o comunitate rurală (comuna Beliș din județul Cluj), în care vor fi implicați 45 de studenți; în cadrul caravanei va fi organizat și un concurs, ai cărui câștigători vor fi premiați;
• 3 concursuri profesionale specifice facultăților implicate în proiect (de exemplu procese simulate pentru studenții Facultății de Drept, campanii de promovare și concursuri de producție media pentru Facultății de Științe Politice Administrative și ale Comunicării, proiecte de intervenție socială în comunitate pentru studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială), concursuri la care vor lua parte 120 studenți ai celor trei facultăți (câte 45 din fiecare facultate); 96 dintre studenții participanți la aceste concursuri vor beneficia de premii în bani, iar câștigătorii (24 de studenți) vor beneficia de o vizită de studiu pentru schimb de experiență la instituții reprezentative ale Uniunii Europene ca de exemplu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Parlamentul European, Consiliul European etc.

Indicatori proiect
Prin implementarea acestui proiect, Universitatea Babeș-Bolyai și-a asumat atingerea următorilor indicatori:
• 210 studenți (dintre cei 260 înscriși în proiect) care dobândesc o calificare la încetarea calității de participant/finalizează studiile (un ciclu de studii – nivel licență sau nivel masterat) până la finalizarea proiectului; dintre cei 210 studenți, 20 trebuie să fie din mediul rural;
• 115 studenți/absolvenți (din cei 260), dintre care 5 din mediul rural care își găsesc un loc de muncă, până la finalizarea proiectului;
• 30 de studenți (din cei 260) care urmează/își continuă studiile de formare (de exemplu cu un program de masterat, un alt program de licență, doctorat) până la finalizarea proiectului.

Echipa de management a proiectului
• Manager de proiect - Dr. Teodora RAȚ
• Coordonator activități Facultatea de Drept – Conf. univ. dr. Marius HAROSA
• Coordonator activități Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Lect.univ.dr. Nicolae URS
• Coordonator activități Facultatea de Sociologie și Asistență Socială – Lect. univ. dr. Anca SIMIONCA-NEAG

În cadrul acestui Proiect, Baroul Cluj are ca principale atribuții :

A1. Managementul implementarii proiectului
A1.1 Asigurarea implementarii proiectului
A1.2 Asigurarea vizibilitatii proiectului

A2. Elaborarea parteneriatelor intre Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca prin Facultatea de Drept, Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii si Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala si partenerii de practica
A2.1 Incheierea parteneriatelor pentru desfasurarea stagiilor de pregatire practica

A3. Organizarea si derularea stagiilor de pregatire practica
A3.1 Organizarea, desfasurarea, monitorizarea si evaluarea stagiilor de pregatire practica pentru student

A4. Organizarea si desfasurarea activitatii de consiliere si orientare profesionala axata pe dezvoltarea de competente profesionale cu implicarea reprezentantilor pietei muncii
A4.1 Organizarea si desfasurarea sesiunilor individuale si de grup de consiliere si orientare in cariera
A4.2 Organizarea si desfasurarea actiunilor inovative de consiliere si orientare in cariera axate pe dezvoltarea de competente profesionale cu implicarea reprezentantilor pietei muncii

A5. Organizarea si desfasurarea activitatilor de inovare sociala in comunitate
A5.1 Organizarea si desfasurarea unor actiuni de inovare sociala in comunitate prin utilizarea instrumentelor TIC si integrarea principiilor privind siguranta si securitatea societatii

A6. Organizarea si desfasurarea competitiilor profesionale pentru studenti cu premii in bani si 1 mobilitate in UE
A6.1 Organizarea de concursuri pe profesii si acordarea de premii pentru studenti

Baroul Cluj, atât prin experiența acumulată în cele două proiecte POSDRU implementate de Universitatea Babeș-Bolyai, în care Baroul a avut calitatea de Partener, respectiv „Ab Academia Ad Advocatum” și „Ai dreptul la carieră juridică!”, cât și prin experiența departamentului de pregătire profesională în organizarea și desfășurarea activităților destinate studenților, viitori avocați, contribuie la selecția partenerilor de practică pentru Facultatea de Drept (cabinete și societăți de avocați), asigurând totodată componenta teoretică a Ghidului Orientari strategice privind imbunatatirea curriculei practice oferite de Facultatea de Drept, Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii si pentru Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Baroul Cluj va sigura în cadrul proiectului expertiza de specialitate în zona de dezvoltare a de competențe profesionale specifice domeniilor TIC, spațiu si securitate prin implicarea în organizarea vizitei de studiu la Penitenciarul Gherla, dar și la București, contribuind la stabilirea obiectivelor, contactarea institutiilor,stabilirea programului, etc.

Baroul va participa la conferințele / dezbaterile tematice organizate de Facultatea de Drept, cu participarea reprezentanților unor instituții precum Serviciul Roman de Informatii (SRI), Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism (DIICOT), Inspectoratul de Poliție Judetean IPJ) Cluj pe teme privind specificul muncii de intelligence, migratia clandestina, securitatea economica si posibile amenintari transfrontaliere, managementul situaţiilor de urgenţă şi al crizelor de securitate, precum și pentru combaterea terorismului, crimei organizate, traficului ilegal, drepturile minoritatilor, traficul de persoane, drepturi de autor, etc., precum si la Zilele Carierei organizate în cadrul celor 3 facultăți, dar si la conferința/ dezbatere comuna (30 participanti) organizată pentru studenții celor 3 facultăți pe tema angajabilității.

Lectorii desemnați de Baroul Cluj vor susține seminarul „Comportamentul in spatiul virtual si Social Media” în cadrul caruia expune aspecte privind modul in care studenții/societatea ar trebui să se raporteze la spațiul vitural și la retelele Social Media, la aspectele care trebuie evitate în spațiul virtual, pericolele, măsurile de protecție și de asigurare a securitatii omului si societatii in spatiul public, etc; cel de-al doilea seminar susținut „Etica și abuz în cadrul raporturilor de munca și de exercitare a atribuțiilor specifice profesiei/ postului”, va explica drepturile și obligațiile părtilor (angajat si angajator) în cadrul raporturilor de munca și in relația cu terții (clienți, furnizori, parteneri, autoritati, organisme de control, etc) in exercitarea atributiilor specifice profesiei/ postului (etica profesiei, principalele forme ale abuzurilor si metode de a comite un abuz, caile si tehnicile de evitare a situațiilor abuzive precum și de a ieși dintr-o situație abuzivă,etc), precum și in relația cu terții (parteneri, clienți, furnizori, etc.). Seminariile se vor adresa unui număr mimim de 30 de studenți provenind de la toate cele trei facultăți implicate în proiect. Lectorii care vor desfășura aceste activități sunt acreditați de Institutul Național de Pregătire Profesională a Avocaților ( INPPA), sunt avocați definitivi cu o vechime de peste 10 ani în profesie, autori de lucrări de specialitate în domeniul juridic, care aduc un plus de valoare prin experiența lor proprie în instanță.

O altă acțiune în care se va implica Baroul este organizarea „Caravanei de inovare socială in comunitatea rurala” in comuna Belis din judetul Cluj, sprijinind cu precădere studenții de la Facultatea de Drept în acordarea consultanței juridice – parte a campaniei.

Baroul Cluj, prin experții desemnați, se va implica în organizarea concursurilor de procese simulate pentru 40 studenți ai Facultății de Drept, atat din punct de vedere al tematicii, cât si din punct de vedere logistic și va participa deopotrivă la organizarea si desfășurarea vizitei de studiu pentru schimb de experienta la instituții reprezentative ale Uniunii Europene (Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE, etc).

Obligațiile și responsabilitățile asumate de părți se referă la următoarele :
1. Partenerul de practică se obligă:
• Să pună la dispoziția organizatorului de practică o descriere de maxim ½ pagină A4, din cuprinsul căreia să reiasă descrierea organizației si a activității pe care o desfășoară;
• Să primească, să organizeze și să repartizeze studenții în cadrul organizației;
• Să accepte și să sprijine studenții de la Facultatea de Drept în vederea desfășurării practicii profesionale, astfel încât să permită acestora dobândirea cunoștințelor necesare formării profesionale;
• Să pună la dispoziția practicantului mijloacele necesare pentru urmărirea programei/portofoliului de practică
• Să efectueze instructajul general, precum și cel specific locului de muncă, în probleme de protecția muncii, PSI, Regulamentul de Ordine Interioară
• Practicanții vor fi instruiți să nu părăsească locurile de muncă, să nu se abată de la căile de acces indicate, să nu desfășoare activități care nu intră în sfera lor de activitate;
• În cadrul instructajului general, studenții vor fi instruiți și asupra modului de comportare în caz de alarmă, asupra pericolelor care le prezintă eventualele echipamente utilizate în cadrul organizației.

2. Organizatorul de practică, Universitatea Babeș-Bolyai, se obligă:
• Să transmită organizației (partenerului de practică), ca anexă la prezentul acord, lista nominală a studenților care vor participa la practică. Acest tabel va conține numele studenților, specializarea acestora și anul de studiu;
• Să desemneze supervizorii, responsabili de planificarea, organizarea și supravegherea desfășurării stagiilor de practică;
• Să stăruie pentru ca studenții să respecte regulamentele interioare ale organizației;
• Să publice cu operativitate solicitările transmise de către partenerul de practică pe canalele informaționale disponibile (avizierul universității, site-ul web, publicații interne pe teme de carieră), cu privire la joburi, evenimentele de carieră, (târguri, manifestări științifice), pentru realizarea informării studenților cu privire la oportunitățile de carieră în cadrul organizației.


Scopul principal al acestui Proiect este dobândirea de către studenții participanți de cunoștințe și abilități de natură a le permite o cât mai rapidă integrare pe piața muncii, după absolvirea cursurilor universitare.

Documente