La Mulți Ani Baroul Cluj !

Azi 16 ianuarie 2014 se împlinesc 139 de ani de la înființarea Baroului Cluj, cunoscut inițial sub denumirea de Camera Avocaților.
 
La data de 28 ianuarie 1875 , Președintele Camerei Avocaților, domnul Haller Rezso adresează o scrisoare de mulțumire Ministrului Justiției prin care-și exprimă gratitudinea pentru ajutorul acordat în vederea organizării ședinței de constituire care a avut loc la data de 16 ianuarie 1875.
 
Continuînd demersurile avocații adoptă un regulament denumit ” Regulamentul intern al Camerei Avocaților din Cluj„ , finalizat la data de 22 ianuarie 1876 și care a fost publicat din ordinul ministrului justiției la data de 22 februarie 1876.
 
Un eveniment important pentru baroul Cluj este data de 5 iulie 1919 cînd se înființează primul barou avocațial român din Ardeal după Unire , primul președinte fiind dr. Amos Frâncu, vicepreședinte Dr. Parteniu Barbu , iar ca secretar Dr Dionisiu Pop. Ședința de constituire a Baroului a fost condusă de președintele de tribunal Dr. Laurențiu Nistor , în calitate de comisar trimis de Consiliul Dirigent de la Sibiu .
 
Am trecut în revistă o parte din principalele coordonate temporale ale înființării și organizării baroului Cluj ( denumirea de Barou a apărut după 1918) , lansînd ideea de a gîndi eventual care din cele trei evenimente ar putea fi considerat ” actul de naștere” al Baroului Cluj , urmînd ca data respectivă să fie recunoscută și celebrată ca atare.
 
La Mulți Ani Baroul Cluj !